Mai aproape de Pol

Sunt ceasurile 10 din noapte şi totul e bine! Aşa ar fi strigat paznicii burgului în Evul Mediu. Dar nu în iunie.

"E bine", adică e ora 22 şi soarele încă nu a apus la Bruxelles.

Parfum de migdale amare

După 9 luni, descui din nou uşa de la casa scării. Cu greu, după mai multe încercări. Deci, nimic nou după 9 luni de absenţă. Deschid dulapul din dormitor şi îmi găsesc o scurtă de stofă roasă de molii la tiv. Unde a locuit vecina din stânga stângii: uşă fără clanţă, vizorul ca o orbită cu ochiul smuls; vecina a fost înlocuită de mai bine de doi ani de o familie întreprinzătoare, care între timp se pare că a şi dispărut. O uşă nouă, security, la apartamentul vecinei de deasupra, care a murit acum trei ani. Unde i-o fi pisicuţa acum?
Corespondenţa adunată luni de zile pare o maşină a timpului. BRD mă anunţă în august 2007 că datoria mea a fost finalizată şi îmi mulţumeşte că am ales serviciile lor de creditare (între timp am şi pierdut celularul Nokia multifuncţional luat pe credit – scor 300 Euro).
Romtelecomul mă roagă să-i contactez pentru noi şi noi orferte de servicii. La plecare acum doi ani i-am rugat pentru o metodă elegantă de plăti abonamentul odată pe an, ca şi curentul. Nu a fost posibil, aşa că nu-mi va păsa că-mi pierd numărul de telefon – voi desface contractul. Dictonul epocii socialiste multilateral subdezvoltate „Ai un număr de telefon, deci exişti” nu mai…există.
Şi – “Dolce”, televiziunea fără egal, paradisul nepierdut dar regăsit…
Reader’s Digest e tenace: găsesc numai felicitări că am fost privilegiatul câştigător al preselecţiei care mă face candidatul unui premiu ameţitor, de pensionar înainte de termen. Atât de multe şi de mari sunt avantajele încât e nevoie de un Newsletter care să prezinte un “Rezumat al Beneficiilor”.
Provident zice că chiar şi cu o săptămână înainte de Crăciun pot împrumuta de la ei. Şi-a închiriat vreo familie câteva ore de fericire pe credit pentru “noaptea dintre ani”? “Nu poţi întârzia cu cadourile de Crăciun” zice Provident ca argument suprem şi arată nişte poze cu un brad împodobit înconjurat de o familie fericită că a luat bani cu împrumut. Văd că marea parte a corespondenţei se axează acum pe tema creditelor...
Domnul Daniel Marian Vanghelie îmi trimite un mesaj în care mă felicită că sărbătorile de iarnă mă prind – ca şi pe el, săracii de noi ! – „într-un oraş trist, agitat, supraaglomerat”. Mulţumesc domnule Vanghelie, că eu, om simplu din popor sunt luat în seamă de un (o?) VIP!
În sfârşit, broşura “Îl cunoşti pe acest Împărat?”. Pe copertă – un copil şi o coroană. O deschid – şi într-adevăr, nu este vorba de Domnul Împărat Iulian. Zice înăuntru că ne oferă oportunitatea de a cunoaşte, prin această minunată broşură gratuită, pe Domnul Isus. Expresia “Îl cunoşti pe acest Împărat” este protejată de copyright, ca şi Coca-Cola.
Amin®!

Un prieten

Ne-nceput…nesfârşit…veşnic…se scurg, încet, ca o lavă clocotindă, din bolovani şi stânci lăsând în urmă doar nisipul fin brăzdat din loc în loc de paşi mărunţi.
Ce mult aş vrea să-i mângâi, să-i sărut, să strig, să cânt. Alerg spre ei să-i prind, să-i strâng în braţe, să-i mângâi, să-i sărut.
Sunt paşii tăi.
Privesc la valul înspumat cum mângâie conturul fin, lăsând în urmâ doar...nisip.
Şi fluviul curge ne-ncetat...şi cât de firav şi încet, năvalnic sau anevoios, nu stă pe loc nicicând. Şi nu-i în lume forţă să-l oprească, şi nu-i în stare forţă să-l întoarcă, căci e ...NIMIC...e...NICĂIERI...şi totuşi pretutindeni.
[Adrian Leipnik, 1981]

Carul cu noi

Mergeam în soare-praf
Un car cu noi
Şi eram doi
În jug
În jur
Eram tot noi
În doi
De câte noi

[tot în decembrie 1983]

Paradigma florilor de bine

Din glas pădurea nu se-aude
Din fier, beton şi sticlă de cuarţ
Cântând iubirea în nuanţe crude
Acum îi pare rău şi plănge.

Viteze-n păr de drum aievea
Pluteşte-aromă de benzină-ncinsă
Demult când dreptul şi-l cerea.
Sălbatic orăşel de sânge

Ghimbir de foc, spre noi căzând
Arhitecturi se-mping în van
Din glas de păr - pădure-n vânt
Hipnotizant muşchii ni-i frânge.

[1984]

Cai şi căţele prin iarba fierbinte

Aleargă caii în iarba până la piept
Furioase căţele le-adulmecă urma
Pe sub mări se deşiră melancolică luna
Planetele toate răsună de tropot.

Dragostea iară îşi face de cap pe sub stele
O muşcă flămânde căţele de sân
Şi lumea întreagă se-nvârte în haos
De turme de cai şi căţele.

[1980]

Furtunile de nisip din nordul Africii ridică sus de tot pulberea fină, care purtată de vânturi călătoreşte peste Mediterana, peste Franţa şi ajunge în Belgia. Aici, ploile depun nisipul fin.

De parcă Maghrebul şi-ar urma oamenii imigraţi până departe, poate să îi roage în felul acesta să nu-şi uite dunele berbere.