Mourir c'est partir un peu

A zis că mă aşteaptă să ne vedem măcar cinci minute, înainte de a muri. Dar şi-a pierdut răbdarea şi a dispărut în negura tărâmului ce ne aşteaptă pe toţi, ca o eşarfă suflată de vânt. S-a chinuit acei douăzeci de ani de când nu ne-am văzut, a încercat să rămână optimistă în ciuda bolii fără leac, dar a obosit. S-a stins lucidă, cu durerea neputinţei chinuind-o, ca o lumânare fără ceară, în întuneric şi singurătate.
Într-o bună zi vom obosi şi noi...Oare ne vom reîntâlni “acolo”?
Vom vedea, clipa va veni oricum, pentru că face parte din viaţă ca şi naşterea.
Vom şti...

Nebunie

Mais ou sont les neiges d’antant
Eram noi singuri amândoi
Şi eu cu eu
Mine cu mine.

Ploi de mâine, ploi de ieri
Les neiges d’antant
Post primăveri.
Canari în doi
Canari în mine
Les neiges d’hiers, zăpezi de mâine.

[prin martie 1983]

Pastel

Ploaia plânge,
Plângăreaţa ploaie!
Pletoşi plopi plâng
Plăpânda plăcere plecată.

Pribeagă prietenă
Priveşte
Primeşte

Proteic
Prologul

Pastel.
[În Bucureşti, în anul cutremurului]

Visul soldatului

Sub frunza junglei, în clar de lună,
Mănânc hulpav, cu ochi sticloşi
Şi foamea hâdă râde nebună
Şi soarbe sânge, sughite voios.

Teama din mine priveşte-mprejur
Ghearele tremură, dinţii sfărâmă
Prada în spasme împroaşcă celule
Şi foamea mea hâdă se strâmbă la lună.

Vremuri se scurg spre zori nebuloase
Fibră de fibră prada tresare
Aud glasuri în junglă şi mârâi a groază
Şi-ncerc să le sperii cu clinchet de gheare.

Spaima de spaimă rage sub lună
Foamea, furia-au ieşit din sălaş somnoroase
Le-aud paşii în mine, în jungla nebună
Şi-alerg cu bâta în mână spre zori nebuloase.
[Eu, mai târziu, în iunie 19, 1982]

Brahma Creatorul, Shiva Distrugătorul, Vishna Conservatorul

Din râul meu umflat de ploi
Am vrut cu aripile largi
Să evadez în lumea nouă
A unei pete de noroi.
...................................
Trec ani în şir cu aripi moi,
Rămând inert şi vegetez
În vechea mea înşiruire
A petei sure de noroi.

Cum plâng în ceruri aştrii goi
O să privesc blazat şi mort
Din fosta largă lume nouă
A unei pete de noroi.

[Eu în 4 aprilie 1982]

Zodia peştilor

Suntem peşti coloraţi
într-o amforă
ciclu închis de lumină
în noaptea de ape.

Suntem peşti coloraţi
într-o amforă
în cerc spre lumină
pe aripi de ape.

Suntem peşti coloraţi
într-o amforă
spartă, cu ciob de lumină
prin ape din ape.

Peşti coloraţi
ne izbim
de un zid
de un zid din antilume.

[Eu, în 2 martie 1983; ce vremuri, ce tulburi!]

Zombia şi Golemul

Prin ceaţa lumii şi aievea
Copacii sumbri ţipă-n văi
Cu bot hain remblemtereva
Ne spun inscripţii în pereţii goi:
Lasciate ogni speranza voi...

De braţe, gheare, păr şi ochi
Atârnă sterp pământul-sol
Iar braţe, gheare, păr, urechi
Se ţin de bărbi, se prind în fire,
Lasciate mi morire...

Din neguri, fantomatic, iată,
Iubito, noi doi cu noi pe-acest
TRĂIM! Priveşte cu dureremplată
Gulâm, bâlâm, tărâm, nebun, bâlâm...

[Eu, în 2 decembrie 1983]

Credeam felin

Credeam
O umbră spre lună
Că sunt
Eu
Sau tu
Sau noi
În noapte
Prin ploi
Ori mlaştini morţi
Îmbrăţişaţi
Copaci
Păduri feline...

[era februarie ’83 şi în ţară era deja frig şi întuneric]

Paradigma florilor de rău

Mai sumbru uneori cu noaptea-n ploi
Când dă îngheţul veşnicului ochi
Eu ştiu când unu şi cu unu – doi
Se-mbină prin biserici iubăreţi.

O dragoste suavă-mi plânge pieptul
Cu sticle, cu metale sau cu şoapte
Eu ştiu să-mi cer cu stânga dreptul
De mort sperjur cu dinţi de lapte.

Să trecem, ucigaşilor, la fapte
Şi să trăim prin jocuri, târfe şi beţii
Să trecem, deci, sperjuri xu dinţi de lapte,
Cu ghearele prin ceţuri colilii.

[1984]

Insectar

Necum nefii
necum habar
insectă încleştată de pahar.

De bob de miei
de vin amar
insecte prizoniere-n insectar.

Muscă din aripi
de habar
cu vârf de ac de chihlimbar
bâzând amar...

[era în 6 februarie nineteen eighty four: “Câte degete vezi?”]

Imnul păsării Q

Te-ai dus
pe drumul acela
cu gheare, pene, cioc
în zbor uşor
în zbor de foc.

Te văd
şi te-am văzut
şi voi vedea
o aripă, un cânt
din stele, nori, de pe pământ.

Adio,
Q,
eu sunt
un nenoroc
în gând
avânt
de foc.

[5 februar’ 1984, adică tot mai rău]

La cap de ploi

La cap de ploi e un catar de lună plină
Cantam de fir şi ochi normal de muselină
Când suntem fii să îl veghem
Normal de buni, normal de răi
Noi suntem noi de viţă bună.
Şi când vom fi mai mult o noapte
Să credem iar un cap de ploi
Pe un platan de muselină
La cap de ploi e lună plină.

[mart ‘83]

Banii n-aduc fericirea. Atunci cine-o aduce, dom'le?

Pe o scară de la 1 la 10, popoarele cele mai fericite din lume - zice Forbes, nu eu! - sunt din ţările (în ordine descrescătoare): Danemarca, Elveţia, Austria, Irlanda, Finlanda...Ce se vede: majoritatea sunt ţări aglo-saxone. În aceste ţări este frig.
România nu apare pe scara "Forbes". Ci pe scara Richter.