Mourir c'est partir un peu

A zis că mă aşteaptă să ne vedem măcar cinci minute, înainte de a muri. Dar şi-a pierdut răbdarea şi a dispărut în negura tărâmului ce ne aşteaptă pe toţi, ca o eşarfă suflată de vânt. S-a chinuit acei douăzeci de ani de când nu ne-am văzut, a încercat să rămână optimistă în ciuda bolii fără leac, dar a obosit. S-a stins lucidă, cu durerea neputinţei chinuind-o, ca o lumânare fără ceară, în întuneric şi singurătate.
Într-o bună zi vom obosi şi noi...Oare ne vom reîntâlni “acolo”?
Vom vedea, clipa va veni oricum, pentru că face parte din viaţă ca şi naşterea.
Vom şti...